Nunta de-a lungul timpului - datini si traditii:

Desi traditia spune ca mirele si mireasa nu trebuie sa se vada inaintea nuntii, pana in momentul ceremoniei, astazi insa, acest obicei nu prea mai este luat in seama si nici consecintele nu par a fi grave. Pana acum cateva zeci de ani, miresele erau considerate "proprietatea" tatalui. Acesta gasea partide pentru fiica lui si, fara sa ii ceara consimtamantul, o promitea barbatilor care veneau cu propuneri financiare tentante. Deseori, daca fata era urata, cei doi nu reuseau sa se vada decat in fata altarului si nu de putine ori s-a intamplat ca, in clipa in care isi vedea "frumoasa" consoarta imbracata in alb, petitorul sa isi schimbe parerea si sa o lase singura in biserica. De aici, s-a ajuns la credinta ca daca mirele isi vede mireasa inainte de ceremonie, imbracata si gatita de sarbatoare, aceasta va avea ghinion.

Obiceiul sarutului dateaza din Evul Mediu, insa la acea vreme avea o cu totul alta semnificatie: el era "pecetea" incheierii unui acord. Chiar si in Roma antica se pare ca se folosea in acest scop. Mai tarziu, obiciul s-a transmis cu aceeasi semnificatie si la nunta, cand la sfarsitul ceremoniei cei doi miri, sarutandu-se, pecetluiau juramintele facute.

O datina straveche este si aruncarea orezului . Orezul simbolizeaza in multe culturi, fertilitatea. Insa in trecut, nu numai orez se arunca asupra mirilor in clipa in care paraseau petrecerea: in Franta se folosea graul, in Africa de Nord smochine si curmale, iar in Italia - o combinatie de monede, fructe uscate si bomboane. In prezent boabele de orez au fost inlocuite de iubitele petale de trandafir, confeti si baloane.

Originea obiceiului de a tosta la nunta dateaza din secolul al XVI-lea. La acea vreme se punea o bucatica de paine intr-un pahar de vin care era dat din mana in mana oaspetilor pentru a putea fiecare sa ia cate o gura de vin. Cel care sorbea ultima picatura primea si onoarea de a putea manca painea si de a rosti cateva cuvinte in cinstea gazdei.

Astazi, traditia s-a pastrat sub forma paharelor de sampanie, primul toast fiind tinut de cavalerul de onoare. Se obisnuieste ca invitatii sa se ridice in timp ce mirii, pentur care se tine toastul, stau jos. Ei se ridica la sfarsitul toastului si raspund prin cateva cuvinte de multumire pentru familie, prieteni si invitati. Uneori cei doi toasteaza pentru partener si au ocazia sa bea din pahare de cristal sau de argint.

Un alt obicei care vine de la englezi spune ca mireasa sa poarte la nunta ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si un lucru albastru. Un catren vechi englezesc spune ca mireasa ar trebui sa-si puna in ciorap si o moneda de 6 "banuti".Ceva vechi - semnifica continuitatea. Poate fi un lant, o bijuterie sau chiar batistuta bunicii. Ceva nou - inseamna optimismul si increderea in viitor. Rochia sau chiar verigheta. Ceva imprumutat - pentru fericirea viitoare. Se poate cere o batista sau bijuteria unei prietene care este fericita alaturi de sotul ei.
Albastrul semnifica modestie, fidelitate si dragoste si vine din traditia ebraica. In vremurile biblice, albastrul si nu albul semnifica puritatea: atat mirele cat si mireasa purtau o banda albastra fie la baza hainei, sau respectiv a rochiei. De aici traditia de a se purta ceva albastru - in forma unei jartiere pare a fi cel mai elegant.

Dintotdeauna miresele si-au impodobit parul cu floricele si au purtat buchete mai simple sau mai sofisticate. Fiecare floare are semnficatia ei, de aceea uneori nuntasii arunca spre miri flori din cele mai diverse si odata cu ele, ganduri si urari din cele mai diverse. Totusi, astazi ne alegem florile mai mult in functie de culoare si de preferintele personale decat in functie de semnificatia lor. Cat priveste floarea pe care o poarta mirele la piept, e bine ca aceasta sa fie una din buchetul miresei. Obiceiul dateaza din Evul Mediu, cand cavalerii purtau in timpul turneurilor culorile doamnelor lor, carora le si acordau cinstea victoriei.
In parti din Europa, in secolul XIV, se credea ca cine pastreaza o bucatica din rochia miresii are noroc. Uneori, oaspetii sfasiau rochia acesteia pentru a intra in posesia unei dantele sau bucati de panza. Pentru a se apara de astfel de atacuri, miresele au inceput ele insele sa le arunce cate ceva din vestimentatia proprie, iar jartiera a fost unul dintre primele lucruri la care s-au gandit. Ulterior au inceput sa arunce si buchetul de flori pe care incercau sa-l prinda fetele nemaritate.

Inelul de nunta-in Evul Mediu timpuriu, inainte de cresterea importantei monedei, inelele aveau valoare pecuniara si erau simbolul bogatiei unei persoane. In antichitate se credea ca inelul de la nunta avea darul de a o proteja pe mireasa de "spiritele rele". Pentru o "paza" cat mai strasnica probabil, romanii le confectionau din fier. Verigheta de aur simboliza dragostea vesnica si respectarea legilor casniciei - fidelitate si respect. Aceste inele erau create sub forma unor maini care se impreuneaza sau aveau incrustate o cheie despre care se credea ca o poate ajuta pe femeie sa deschida inima sotului ei. Se pare ca schimbul de inele provine din Egiptul antic. Egiptenii credeau ca exista la degetul al treilea al mainii stangi o vena care ducea direct la inima. Inelele erau din material textil (canepa) si simbolizau astfel unirea inimilor. Mai tarziu romanii au adoptat obiceiul dar au inovat facand inelele de fier pentru a simboliza forta legaturii dintre soti.

Tortul de nunta
Romanii aveau obiceiul, la sfarsitul ceremoniei de casatorie, de a rupe o paine deasupra capului miresei. Exista credinta ca numarul firmiturilor ar fi putut sa indice cati copii va avea noul cuplu. Invitatii culegeau aceste firmituri si le pastrau ca fiind aducatoare de noroc. Pentru nunti mai mari, ca invitatii sa nu plece cu mana goala, se faceau paini din ce in ce mai mari. Cu timpul, prin rafinament, painea a fost inlocuita cu prajituri si mai tarziu cu tortul pe care-l cunoastem si astazi.

Valul miresei
Multi considera acest obicei un simbol al dominatiei masculine. Defapt, obiceiul isi are originea in Grecia antica, mai precis in Sparta. Datorita sistemului educational prin care barbatii erau antrenati din copilarie in spirit militar, se crea o relatie nefireasca intre cupluri de barbati, bazate pe o camaraderie a caror sensuri ne scapa astazi. Femeile nu reprezentau interes pentru barbatii spartani, obisnuiti cu companie masculina. Totusi societatea spartana trebuia sa asigure noile generatii de luptatori si pentru a face femeile "atractive" pentru razboinici, acestea erau tunse baieteste, sau chiar rase in cap si apoi erau acoperite cu un val. Mai tarziu, in societatea romana si in evul mediu, ridicarea valului era dreptul exclusiv al mirelui si un semn al autoritatii barbatului asupra femeii. Mireasa nu prea avea nici un drept.
Alte surse sustin ca obiceiul dateaza din timpul in care erau la moda nuntile "aranjate". Fata miresei era acoperita pana cand mirele o insotea la ceremonie si pana cand ar fi fost prea tarziu sa se razgandeasca, in cazul in care nu i-ar fi placut chipul ei.

Buchetul miresei
In vremuri stravechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja impotriva raului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protectia pe care o puteau asigura impotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe imbracamintea miresei, din cap pana la picioare, facand-o sa arate mai mult ca o salata asortata umblatoare. Mai tarziu, plantele au inceput sa fie inlocuite cu flori, doar din simt estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat in buchetul de mireasa, pe care il cunoastem astazi.

                        Limbajul florilor:

Ambrozie - Dragostea ta este impartasita
Anghelica - Inspiratie
Anise - Reintoarcerea la tinerete
Azalee - Pasiune fragila
Begonie - Grija
Buchet de flori rosii si albe - Dragoste neimpartasita
Busuioc - Cele mai bune urari, Dragoste
Camelie (in general) - Admiratie
Camelia alba - "Esti adorabil/a"
Camelia rosie - "Esti o flacara in inima mea"
Coronita de flori - Putere
Crin - Frumusete
Crin tigrat - Mandrie
Crizantema(in general) - "Esti un prieten/a minunat/a"
Crizantema alba - Adevar
Crizantema galbena - Iubire nesigura
Crizantema rosie - Iubesc
Gardenie - Esti scumpa/scump; Dragoste secreta
Ghirlanda de trandafiri - Reintoarcerea la virtute
Gladiole - Dragoste la prima vedere
Hortensie - "Multumesc pentru intelegere", Frigiditate
Iasomie - Amabilitate
Iris - Speranta
Lalea (in general) - Celebritate, Intelegere, Dragoste perfecta
Lalea galbena - Dragoste fara speranta
Lalea rosie - "Crede-ma"
Magnolie - Dulceata, Frumusete, Dragoste de natura
Margareta(in general) - Sanatate si energie, Fascinatie, Femeie indragostita
Margareta (culoare puternica) - "Da"
Margareta (in degrade) - Nu, Scuze, "Nu putem fii impreuna"
Margareta alba - Dulce si iubitor, Inocenta
Margareta galbena - Respingere
Margareta purpurie - Capriciu, Instabilitate
Margareta rosie - Inima mea bate pentru tine, Admiratie
Margareta roz - "Nu te voi uita"
Margaritar - Bucurie
Narcisa - "Ramai asa dulce cum esti acum"
Nu ma uita - Dragoste curata
Ochiul boului - Dragoste, Delicatete, Rafinament, Gust
Orhidee - Dragoste, Rafinament, simbol la chinezi pentru multi copii
Panseluta - Ganduri, Dragoste
Trandafir (in general) - "Te iubesc"
Trandafir alb - Dragoste eterna
Trandafir alb cu rosu - Impreuna, Unitate
Trandafir boboc - Tinerete, Frumusete
Trandafir boboc alb - Copilarie
Trandafir boboc rosu - Puritate, Dragoste
Trandafir deschis la maxim - "Te iubesc"
Trandafir galben - Bucurie perfecta, "Te rog crede-ma"
Trandafir negru - Moarte
Trandafiri deschisi (buchet) - Recunostinta
Violete (in general) - Modestie
Violete albastre - Incredere, "Intotdeauna voi fi sincer cu tine"
Violete albe - "Sa acordam fericirii o sansa"
Zambila (in general) - Jocuri, sporturi
Zambila albastra - Constanta
Zambila galbena - Gelozie
Zambila purpurie - "Imi pare rau", "Te rog sa ma ierti"

Luna de miere
Probabil ca v-ati intrebat de unde vine sintagma "luna de miere" si va gandeati la ceva placut. Lucrurile nu stau tocmai asa. In vechime, barbatii nu prea isi pierdeau timpul facand curte. Cea mai simpla metoda de a avea o nevasta era de a o lua pe sus, de a o rapi, mai exact. Pentru asta barbatul avea nevoie de putere si consuma un soi de bautura fermentata intaritoare care continea si miere. Dupa ce o aducea acasa, daca barbatul putea impiedica fuga miresei timp de un ciclu lunar, atunci casatoria era considerata valida. Mireasa era silita sa bea din aceeasi bautura care continea miere, pentru ca se credea ca are efect linistitor asupra femeilor si ca le vor face sa ramane docile. (Sper ca nunta dvs. a fost sau va fi liber consimtita. n.a.)

Vesmintele de nunta
In Roma antica albul era considerat culoarea bucuriei, mai tarziu, in evul mediu a simbolizat puritate. In vremurile stravechi blestemele si farmecele erau luate in serios. Din acest motiv, prietenii si membrii familiei miresei si mirelui se imbracau la fel ca mirii in idea de a deruta spiritele malefice si de a deturna farmecele. Termenul vechi francez "trousseau" se traduce prin balot de imbracaminte. Dupa nunta, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei in casa mirelui. Obiceiul a evoluat in timp si astazi in societatea americana domnisoarele de onoare si cavalerii poarta haine de aceeasi culoare si care de multe ori sunt croite la fel.

Jartiera
Exista mai multe origini ale acestui obicei. In societatea antica evreiasca fidelitatea era simbolizata de o panglica albastra pe care o purta mireasa in ziua nuntii. Mai tarziu, in Anglia a devenit foarte raspandit obiceiul de a arunca ciorapul miresei. Dupa ce mirii intrau in camera nuptiala, unii invitati se strecurau inauntru cu intentia de a sterpeli ciorapii miresei. Cuplu "suparat" de intruziune arunca cu ciorapii, iar invitatii incercau sa ii arunce inapoi, deoarece se credea ca cine va fi cel mai aproape de a lovi nasul miresei va fi urmatorul care se va casatori.
Alte izvoare indica credinta barbatilor ca ar avea succes in dragoste daca reusesc sa fure ciorapul miresei. Cum erau multi tineri dornici da a pune mana pe un astfel de trofeu, uneori se produceau busculade si incaierari si unele mirese se alegeau cu hainele sfasiate in timpul petrecerii. Pentru ca nunta sa nu fie perturbata, s-a adoptat sistemul ca mireasa sa arunce de buna voie ciorapul in timpul petrecerii. Cu toate acestea, in asteptarea acestui moment, barbatii se cam imbatau si deveneau nerabdatori, chiar agresivi si incercau sa obtina cu forta mai devreme mult ravnitul ciorap. Era nevoie ca mirele sa intervina, ca mireasa sa nu fie literalmente dezbracata de multimea incinsa si astfel a aparut obiceiul ca mirele sa scoata ciorapul miresei. Mai tarziu, scoaterea ciorapului a fost inlocuita cu scoaterea jartierei.

Petitul
Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc.

Bradul
In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii.

Udatul
Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica.

Barbieritul mirelui
Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sa-l lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat.

Imbracatul miresei
Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii.

Hora miresei
Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate.

Ruperea turtei
Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice.

Furatul miresei
Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini.

Aruncatul buchetului Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an.

Scosul valului
Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necasatorite, care se spune ca va fi urmatorea care se va casatori.